Ieri, în Absintheria Sixtină, a fost ultima întâlnire a cenaclului recitiri pe acest an. Petrecerea de sfârşit a vrut să reunească atât persoanele din cadrul Cenaclului, cât şi prieteni ai acestora.
Petrecere, discuţii libere, voie bună – totul suna a o seară deosebită, până în momentul în care unul dintre membrii cenaclului a transformat-o în cu totul altceva, ridicând miza evenimentului.
Pe la ora 19, lumea a început să se adune, iar Dragoş a hotârât textul ce avea să-l citească (a câştigat un fragment din Scrisori către un tânăr romancier de Llosa). Pe marginea textului s-a aprins o discuţie, destul de rapid inăbuşită de dorinţa tuturor de a începe petrecerea. Ştiam cu toţii că Alin Farcaş dorea să citească un text – un basm în versuri despre o demoazelă graţioasă. Pe la sfârşitul poeziei, acesta cade în genunchi în faţa prietenei lui, face un semn unui prieten care îi întinde un inel, totul culminând cu ultimul vers “Cristina…vrei să fii soţia mea?”. A urmat un moment în care toţi aşteptau un DA, neştiind ce i-a fost şoptit lui Alin. Răspunsul afirmativ a dat startul petrecerii, cât şi frământărilor unora de cum ar putea întrece în viitor asemenea cerere în căsătorie.
Şi deşi tot ce s-a mai întâmplat seara trecută a pălit în comparaţie cu frumoasa cerere în căsătorie, n-ar trebui să uităm şi “speranţele” fiecăruia cu privire la recitiri în noul an.
Dacă nu mă credeţi pe cuvânt mai puteţi citi şi ce au scris Gabi şi Dragoş. :)

Poate că întâmplările din planul meu personal mă forţeză să renunţ la ironii şi la sarcasm, poate că întâmplările din plan politic mă fac să nu mă iau în serios.

Confruntaţi cu mai multe alternative, oamenii vor greşi, fără doar şi poate. Multitudinea de opţiuni nu poate face un om decât să găsească defecte mai multor variante perfect viabile. Oamenii îşi doresc să ia decizia greşită pentru a blama mai târziu soarta, sistemul sau contextul tâmpit în care se aflau. Dacă poţi da vina pe cineva, de ce să nu o faci, şi dacă una dintre opţiuni nu pare să fie legată de cele mai facile chestii din lume de ce ai alege-o?
Ne dorim să cunoştem eşecul pentru simplul fapt că următoarea reuşită va părea mai mare. Iubim atenţia celorlalţi şi dramatismul propriei vieţi. În mintea noastră bolnavă, simplul fapt că minţim sau trădăm ne face să credem că în vene încă mai curge ceva. Nu contează ce facem şi ce alegem atâta timp cât avem şanse să suferim, să oftăm şi să spunem că asta e viaţa.
Ne blocăm rând pe rând opţiunile şi ajungem să ne întrebăm cum am ajuns aici. Vrem să rămânem cu o singură opţiune, îndepărtând tot ce ne provoacă indecizia. Nu vrem să avem unde ne întoarce.
De multe ori când m-am apropriat de un lucru pe care îl doream, poate, prea mult, am renunţat, am încercat să ard toate podurile către el şi să mă resemnez. Mai puţin acum, când îi văd pe alţii, şi pe altul, făcând-o.
Suntem victimele propriei vieţi şi tiranii de ocazie în ale altora. Viaţa ar fi mai urâtă când tre’ să zaci singur în …noroi :)).
Şi pentru a încheia într-o notă “optimistă”, asta am făcut şi în politică.

Make the right decision, not the decision right.