Blog Action Day 2009 – Unde-i acțiunea?

Se întâmplă din nou, pe 15 octombrie, de data aceasta având ca temă schimbările climatice.

Ediția de anul trecut a reușit să strângă laolaltă 12.ooo de bloggeri care au scris pe tema World Poverty, aceștia fiind citiți de nu mai puțin de 14 milioane de oameni. Anul acesta sunt înscrise deja peste 4700 de bloguri, printre care se numără și Mashable, TMZ și blogul oficial Google.

OK! Deci până acum avem cifre impresionante și bloguri cu audiențe mari ce-și anunță suportul. Am tot căutat urmări ale acestei zile, peste tot fiind trâmbițată adeziunea bloggerilor la cauzele promovate în 2007 și 2008, și în niciun caz o finalitate a acestora.

Trecând peste buzz-ul creat în jurul temelor propuse s-a întâmplat ceva? Dacă nu e vorba de defăimarea unui politician sau al unui brand parcă nici nu prea există un interes în a transforma strigătul  miilor de bloggeri în ceva mai mult decât awarness. Până la urmă ziua poartă numele de Action Day, și nu Discussion Day.

Lăsând scepticismul deoparte, îmi place să cred că toate discuțiile purtate pe tema de anul acesta (și nu mă refer doar la cele care vor exista pe 15 octombrie) vor avea o finalitate și nu sunt doar o frecție la piciorul de lemn.

Vă puteți înscrie și obține bannerele de promovare aici .


 
 
 

3 Responses to “Blog Action Day 2009 – Unde-i acțiunea?”

  1. Cora
    9. October 2009 um 21:25

    Imi place capitolul 9 de la ‘Take Action’: Join the Greenpeace cool IT challenge campaign to turn IT industry leaders into climate advocates and solution providers (…)

    p.s: Finally ai facut pasul! :)

  2. Ileana
    10. October 2009 um 17:07

    Trebuia, dupa atata timp :)) ! Inca mai am de invatat … pe partea de tehnic :))

  3. Laurentiu
    28. January 2010 um 21:04

    Acum, pe bune, ce ar fi trebuit sa se intample ?

Leave a Reply