Ieri, în Absintheria Sixtină, a fost ultima întâlnire a cenaclului recitiri pe acest an. Petrecerea de sfârşit a vrut să reunească atât persoanele din cadrul Cenaclului, cât şi prieteni ai acestora.
Petrecere, discuţii libere, voie bună – totul suna a o seară deosebită, până în momentul în care unul dintre membrii cenaclului a transformat-o în cu totul altceva, ridicând miza evenimentului.
Pe la ora 19, lumea a început să se adune, iar Dragoş a hotârât textul ce avea să-l citească (a câştigat un fragment din Scrisori către un tânăr romancier de Llosa). Pe marginea textului s-a aprins o discuţie, destul de rapid inăbuşită de dorinţa tuturor de a începe petrecerea. Ştiam cu toţii că Alin Farcaş dorea să citească un text – un basm în versuri despre o demoazelă graţioasă. Pe la sfârşitul poeziei, acesta cade în genunchi în faţa prietenei lui, face un semn unui prieten care îi întinde un inel, totul culminând cu ultimul vers “Cristina…vrei să fii soţia mea?”. A urmat un moment în care toţi aşteptau un DA, neştiind ce i-a fost şoptit lui Alin. Răspunsul afirmativ a dat startul petrecerii, cât şi frământărilor unora de cum ar putea întrece în viitor asemenea cerere în căsătorie.
Şi deşi tot ce s-a mai întâmplat seara trecută a pălit în comparaţie cu frumoasa cerere în căsătorie, n-ar trebui să uităm şi “speranţele” fiecăruia cu privire la recitiri în noul an.
Dacă nu mă credeţi pe cuvânt mai puteţi citi şi ce au scris Gabi şi Dragoş. :)

Poate că întâmplările din planul meu personal mă forţeză să renunţ la ironii şi la sarcasm, poate că întâmplările din plan politic mă fac să nu mă iau în serios.

Confruntaţi cu mai multe alternative, oamenii vor greşi, fără doar şi poate. Multitudinea de opţiuni nu poate face un om decât să găsească defecte mai multor variante perfect viabile. Oamenii îşi doresc să ia decizia greşită pentru a blama mai târziu soarta, sistemul sau contextul tâmpit în care se aflau. Dacă poţi da vina pe cineva, de ce să nu o faci, şi dacă una dintre opţiuni nu pare să fie legată de cele mai facile chestii din lume de ce ai alege-o?
Ne dorim să cunoştem eşecul pentru simplul fapt că următoarea reuşită va părea mai mare. Iubim atenţia celorlalţi şi dramatismul propriei vieţi. În mintea noastră bolnavă, simplul fapt că minţim sau trădăm ne face să credem că în vene încă mai curge ceva. Nu contează ce facem şi ce alegem atâta timp cât avem şanse să suferim, să oftăm şi să spunem că asta e viaţa.
Ne blocăm rând pe rând opţiunile şi ajungem să ne întrebăm cum am ajuns aici. Vrem să rămânem cu o singură opţiune, îndepărtând tot ce ne provoacă indecizia. Nu vrem să avem unde ne întoarce.
De multe ori când m-am apropriat de un lucru pe care îl doream, poate, prea mult, am renunţat, am încercat să ard toate podurile către el şi să mă resemnez. Mai puţin acum, când îi văd pe alţii, şi pe altul, făcând-o.
Suntem victimele propriei vieţi şi tiranii de ocazie în ale altora. Viaţa ar fi mai urâtă când tre’ să zaci singur în …noroi :)).
Şi pentru a încheia într-o notă “optimistă”, asta am făcut şi în politică.

Make the right decision, not the decision right.

Încă din perioada precampaniei în mintea mea se distingea un gingle tâmpiţel pe genul Alegerile vin, Alegerile vin pe linia melodica a Sărbătorile Vin (Coca Cola). Poate că gingle-ul s-a format şi ca răspuns la bombardamentul de strategii şi tactici, atacuri şi slogane, unele atent gândite, altele spuse doar pentru a fi spuse, compuse de o sumă de marketeri politici.

Şi pe online s-au dat bătălii între candidaţi, cu site-uri ca Pe mare cu el, Bye-bye Băsescu, Spune şi tu, şi nu în ultimul rând Spune şi tu da. L-am văzut pe Geoană făcând împărtăşiri mai întâi comunităţii unui site de femei, ca apoi , la fel de sincer desigur, să se destăinuie altei comunităţi . în ultima lună, bannerele mi-au picat din header sau m-au lovit din stânga sau dreapta. Nici pe Twitter nu  am scăpat de politic, existând mai multe hashtaguri dedicate acestui subiect, unele promovând nişte slogane ieftine din partea unui trust în căutare de nouă coloratură, altele promovând mersul la vot. Unul dintre cele mai active hashtaguri a fost cel dedicat dezbaterii cu gust de stand-up comedy de vineri seară, unde candidaţii cu şanse mari se atacau între ei, în timpul alocat unui subiect. Nu a lipsit din această dezbatere nici Lubeniţa  :))

Şi contrar tuturor încercărilor de subminare a credibiltăţii unui candidat sau al altuia, a staff-ului din spatele său şi a oamenilor care îl sprijină, azi mă voi duce la vot să pun o ştampilă pe un om care e prea posibil să nu câştige.  îmi dau seama că următoarea dată când voi vota pe cineva în cursa prezidenţială voi avea deja 25 de ani, poate ceva mai puţină vervă ca acum, sau poate, sper eu, ceva mai multă. Tot atunci poate toate mişcările din online vor avea mai mult sens, şi aici mă refer strict la audienţa pe care o vor atinge.

În loc de final: bine că e frumos afară, sunt sigură că tinerii ar fi găsit până şi în vreme un impediment în a merge la vot :))

Ieri am fost  la a doua ediţie Optimism,eveniment organizat de Cristian Manafu, fiind interesată de prezentarile unora dintre speakerii anunţaţi, dar şi de cât de inspiraţionale vor fi acestea. Am fost plăcut surprinsă de momentele sponsorului Gusto, susţinute de nişte balerini/dansatori  îmbrăcaţi în pufuleţi.

Twitter Wall-ul a fost, ca şi la Webstock, extrem de util pentru cei din sală, cât şi pentru cei care urmeau live stream-ul. Se pare că acum, ideea de la Webstock s-a transformat într-un proiect în toată regula (detalii aici)

Prima sesiune a fost, de fapt, o discuţie liberă despre optimism în viziunea Andreei Marin şi a lui Cristian Mungiu, discuţie moderată de Cristian Lupşa. De la Mungiu am reţinut o idee simplă: Dacă ţi-e neclar ce vrei să faci şi nu ai un scop, ai toate şansele să te pierzi pe drum sau să nu ajungi să faci ceva. Deseori  ne punem obiective nu foarte înalte, tocmai pentru că nu credem că am putea să le atingem pe cele mari.

În sesiunea a doua au urmat Dan Dumitrescu şi Sandra Ghiţescu cu o prezentare despre joc  ca sursă de optimism şi creativitate, iar audienţei i-a fost propus un joculeţ. Fiecare dintre noi trebuia să interacţioneze cu un om din sală pe care nu-l cunoştea, să-şi afle unul altuia pasiunile, pe care mai apoi să le includă într-un joc. Se pare că Adrian Ciubotaru nu este extrem de dorit ca partener de joc :)). Mărturisesc că nu am creat niciun joc cu persoana de lângă mine, despre care am descoperit că e un fost absolvent al facultăţii din care fac parte şi am consumat timpul vorbind despre ce e vechi şi ce e nou prin ea. Citatul care a fost reţinut de toată lumea în a doua sesiune a fost, fără doar şi poate, “Opusul jocului nu este munca, este depresia”.

Prezentarea lui Bogdan Naumovici s-a derulat tot în sesiunea a două, acesta pregatindu-ne nişte slide-uri cu momentele sale de optimism, care chiar dacă nu s-au sfârşit tot timpul aşa cum si-ar fi dorit nu l-au făcut mai puţin optimist. A fost prezentată şi Campania “Mişcarea de Rezistenţă” pentru jurnalul.ro, apărută ca reacţie la ce se întâmplă în România (chestiile negative din politică, media, educaţie, etc). Naumovici a vorbit şi de unele reacţii cinice la această campanie care au asimiliat-o ca fiind una media în preajma alegerilor (Hint: poate pentru a evita această confuzie nu ar fi trebuit să apară la sfârşitul fiecărui clip o ştampila [Miscarea de Rezistenţă] ). Deşi nu am rezonat cu această campanie de testimonials (pentru că suntem şi aşa inundaţi de prea multe campanii mai mult sau mai puţin civice) mi-a placut prezentarea lui Bogdan, cât şi întreruperea pufuleţilor Gusto, într-un moment ce parodia flashmoburile MJ :)).

O altă prezentare care mi-a plăcut a fost acea a Sandei Nicola, care dintr-un subiect simplu – pasiunea sa pentru Facebook şi socializarea prin această reţea, a trecut la lupta cu cancerul de col, o boală complet tratabilă care face ,totuşi, în fiecare an, în România, 2000 de victime. A fost discursul unui om cu adevărat optimist, care s-a informat despre boala sa la timp şi a reuşit să o învingă.

Au urmat prezentările din calupul III, dintre care le-am reţinut pe cele ale lui Adrian Soare şi Cristian Lupşa care a prezentat proiectul Decât o revistă (detalii aici). Adrian Soare a povestit despre ceea ce vor oamenii, prezentând imagini cu “vreau + fiecare literă din alfabet” în search-ul Google. A vorbit şi despre hashtagul pe care l-a iniţiat – #3lucruri frumoase, prin care utilizatorii de Twitter pot împărtaşi momentele frumoase dintr-o zi.

Per  total a fost un eveniment frumos care a reuşit să-si umple participanţii cu sentimente pozitive şi gânduri bune. M-am bucurat să-I revăd pe:  Adrian Soare, Adrian Ciubotaru, fetele de la Apprentice.ro, Sabina Cornovac şi Chinezu. Am reuşit să stau de vorbă ceva mai mult cu Alexandru Negrea, atât despre bloguri, cât şi despre eveniment în sine.

Nu știu unde s-a dus weekendul. Vroiam să rezolv mai multe chestii și să postez niște articole, dar nu prea am avut timp.

Am fost în treacăt, sâmbătă, pe la V for Vintage.

Duminică am ajuns la târgul de universități străine, organizat anul acest la Hilton și pe la târgul de handmade de la Muzeul de Istorie. Și nu, nu am o obsesie pentru târguri, pentru handmade chiar deloc, dar cum în România un târg de handmade se traduce prin târg de handmade, antichități și kitch-uri ce se vor a fi antichități am zis că poate dau peste un ceas de buzunar. Pe scurt:

• V for Vintage – crowded, la un moment dat nu mă mai puteam uita la nimic, pentru că turma stabilea direcția. Cafepedia a fost oarecum neîncăpătoare pentru târgul asta. Cam aceleași fețe pe care le văd de obicei la târguri de genul, prezentând, în mare, cam aceleași haine. Bineînțeles, nu erau doar standuri vintage (doar eram la V for Vintage și suntem în România).

Explozia de headbands continuă și, implicit, continuă și explozia de designeri de headbands.

Mi-au plăcut chestiile de la  Lady Magpie, deși pe site nu găsesc nimic din ce am văzut la târg.

• Târgul de Universitați – Nu am mai fost la un târg de genul, deși mi-am propus de multe ori să ajung la unul. Aș fi vrut să existe niște pliante mai cuprinzătoare privind ofertele universităților și poate o delimitare mai clară în funcție de programele oferite (ce univesități oferă programe de comunicare sau design, sau care dintre ele sunt doar tehnice)
• Târgul de Handmade, sau cum am zis mai sus, de handmade și antichități și etc…Am găsit standuri de handmade, de headband-uri și flori din cele mai diverse materiale etc etc etc. Important e că am găsit ceasuri de buzunar, MULTE, de mărimi diverse, într-o condiție bună sau mai puțin bună, cu capac sau fără, unele purtând inscripții pe capacul din spate, cât  și o dedicație. Da, am o fixație pe ceasurile de buzunar, una mare. Sper doar să găsesc odată unul pe gustul meu.

O să revin…cu articole mai consistente :).

Se întâmplă din nou, pe 15 octombrie, de data aceasta având ca temă schimbările climatice.

Ediția de anul trecut a reușit să strângă laolaltă 12.ooo de bloggeri care au scris pe tema World Poverty, aceștia fiind citiți de nu mai puțin de 14 milioane de oameni. Anul acesta sunt înscrise deja peste 4700 de bloguri, printre care se numără și Mashable, TMZ și blogul oficial Google.

OK! Deci până acum avem cifre impresionante și bloguri cu audiențe mari ce-și anunță suportul. Am tot căutat urmări ale acestei zile, peste tot fiind trâmbițată adeziunea bloggerilor la cauzele promovate în 2007 și 2008, și în niciun caz o finalitate a acestora.

Trecând peste buzz-ul creat în jurul temelor propuse s-a întâmplat ceva? Dacă nu e vorba de defăimarea unui politician sau al unui brand parcă nici nu prea există un interes în a transforma strigătul  miilor de bloggeri în ceva mai mult decât awarness. Până la urmă ziua poartă numele de Action Day, și nu Discussion Day.

Lăsând scepticismul deoparte, îmi place să cred că toate discuțiile purtate pe tema de anul acesta (și nu mă refer doar la cele care vor exista pe 15 octombrie) vor avea o finalitate și nu sunt doar o frecție la piciorul de lemn.

Vă puteți înscrie și obține bannerele de promovare aici .

…au fost pline. Am fost pe rând: intern la pr365.ro (unde voi scrie în continuare), recititor, voluntar la Webstock…și am înmânat un premiu la Olimpiada 2.0.

Pe scurt:

• pr365

La 6 săptămâni dupa ce aflam de inițiativa lui Sorin Tudor, deveneam intern al pr365.ro. Și așa începea o cursă contracronometru de 3 săptămâni, perioadă în care am fost aproape lipită de laptop și de niște oameni efervescenți.

Sigur, au fost momente în care mă enervam, momente în care vroiam să urlu în fața laptopului și momente în care mi-aș fi dorit ca unele discuții să fie face-to-face și nu online, dar cum zicea și Simona, după discuțiile în care “fiecare vroia să arate ca o are mai mare” ne-am sudat ca echipă, ultima conferință avută pe Twitter demonstrând că am devenit ceva mai mult decât simpli colegi de internship. Aș vrea să am măiestria Dumitriței în a descrie acest internship, cu ce plec din el și cam ce a însemnat pentru mine…poate odată voi avea timpul necesar, acum mă rezum doar la câteva liniuțe cu activități marca pr365:

-  trezit devreme cu ședințe matinale pe twitter și sedințe de ym, lucru pe echipe și articole individuale

-proiectul civic Sprijină persoanele cu dizabilități, realizat în colaborare cu Cristian Manafu și Ambasada Britanică

-lansarea recitiri.ro, platforma unui cenaclu online cu întâlniri în offline

-generarea unui buzz pe baza unui top al influencerilor din .ro, întocmit de noi (aici şi aici)

-ceva întâlniri în offline, cu multă voie bună

• recitiri și cenaclul offline

La prima întâlnire a cenaclului am avut ocazia să citesc două texte personale (pe care le puteți găsi pe recitiri.ro). Se pare că cititul în public nu e chiar atât de simplu, dar descoperă ceva mai mult decât o povestioară scrisă pe o pagină web. Mulțumim pestrada.info pentru reportajul făcut cu ocazia primei întâlniri.

• voluntar Webstock…

Sau aproape 15 ore de mișcare, prezentări interesante atât din partea speakerilor români, cât și a celor internaționali. Mi-au rămas în minte câteva prezentări printre care cea a Adinei Madularea de la Daedalus Millward Brown, bazată pe o analiză calitativă a  celor mai populare rețele sociale din România (Hi5, Twitter, Facebook). Au fost analizate percepțiile  userilor față de rețeaua folosită, cât și față celelalte rețele și orientarea intereselor acestora. Pe scurt ->Twitter -orientați spre dezvoltarea personală, networking; Facebook- orientare spre sharing într-un spațiu ce-l consideră personal și Hi5 – utilizatori ce rămân pe această rețea din obișnuiță, descris ca un “OTV al rețelelor sociale”. Prezentarea o puteți găsi pe Strategic.ro.

Bob Rapp de la Vodaphone UK a îmbinat cu succes umorul cu prezentarea unor fapte reale din social media – Harta neagră a nivelului de cenzură în rețelele existente, cât și niște întâmplări care te fac să-ți pui întrebări în legatură cu gradul de transparență pe care îl ai, spre exemplu, pe Facebook. Același lucru s-a întâmplat și în cazul prezentării Bogdanei Butnar, care a tras niște semnale de alarmă cu privire la deschiderea noastră, uneori prea mare, pe rețelele sociale, deschidere care poate fii folosită din plin de marketeri și de oameni din advertising (prezentarea o găsiți pe blogul ei).

Foarte originală a fost și prezentarea lui Adrian Soare, prezentare care, la început, a făcut multe sprâncene să se ridice și pe care o găsiți aici. Practic dacă vrei ca business-ul tău să fie reprezentat cu succes in social media, trebuie să fii uman și să te implici in discuții.

S-a vorbit mult despre branding personal si nișele din România (în cadrul prezentărilor lui Alexandru Negrea și e-costin), dar și de viitorul social media.

Per total un eveniment de nota 10.

• Olimpiada 2.0

Sau mai bine spus prima ediție a Olimpiadei 2.0, care și-a premiat câștigătorii și și-a felicitat participanții într-o Festivitate derulată marțea trecută, în KFC Magheru (mai multe detalii aici). Am râs, am împărțit diplomele și am cunoscut mai bine oamenii din spatele mesajelor date cu ocazia olimpiadei. Mulțumim sponsorului și reprezentanților KFC, lui Sorin Tudor, cât și celor care a fost alături de noi: Ligia Adam, Catalina Banica, Alexandra Bombita, Denisa-Simona Botu, Andreea Burlacu, Dragos Cazacu, Adrian Ciubotaru, Catalin Dragoi, Ana-Maria Iana, Silviu Istrate, Gabi Macovei, Lucian Marin, Auras Mihai, Magda Mihaila,  Stefania Muca, Malina Paun, Anca Nelersa, Maria Nistor, Iulian Pavel, Stefan Poieana, Tiberiu Ioan Popescu, Sorin Rusi, Simona Stanescu, Daniela Stefan, Teatrul Masca, Razvan Valceanu, Cristian Voiculescu. (lista via pr365)

Sau mai bine zis…cât contează ambalajul.

Să facem un calcul: luni aveam domeniul de față achiziționat și zâmbetul imposibil de șters. Planul era simplu:

Luni: domeniu

Marți: 10 teme alese (seara, tema care mi-ar fi picat cel mai bine ar fi fost deja instalată)
Miercuri: primele posturi – N-a fost să fie…

Pentru cei care nu au blog, dar vor să-și facă unul, un sfat simplu: Căutatul unei teme WP, fie ea free sau premium o să vă dea dureri de cap.

Ultimele 3 zile le-am petrecut în directoarele Wordpress, încurcându-mă de multe ori prin filtrele de căutare (o coloană, două coloane, nu știu câte culori din care să aleg, cu lațimea reglabilă sau nu). Search-uri repetate prin delicious și sfantul Google, finalizate într-o temă premium, la care aș fi schimbat un picuț culorile. N-a fost să fie…din nou… Tema respectivă nu accepta poze în pagina principală.

Cineva m-a întrebat de ce pun un accent atât de mare pe ambalaj, și nu mă pot concentra la conținut, până când voi găsi altă temă. Și așa ajungem la subiectul ce ne interesează și care dă și titlul entry-ului. Cât contează ambalajul?

MULT! Și nu, încerc să nu generalizez chestia asta și la bloguri, dar ambalajul și forma de prezentare contează. Auzi în fiecare zi de identititatea vizuală a unui brand, de forța unei campanii de rebranding reușite. Până la urmă daca nu se schimbă conținutul, chiar suntem atât de proști să mâncăm doar ambalajul?

Aș zice că da. Acum câteva luni mă aflam la un focus-group pentru testarea unui nou produs. Existau mostre din noul produs, cât și produsele competitoare. Fără etichete, fără ambalaje gândite de oameni de branding. Pentru mine era clar: Produsul X, întâmplător și lider de piață avea să câștige, convinsă fiind că va fi recunoscut imediat! Dar din nou: N-A FOST SĂ FIE! Oamenii nu recunoșteau produsul, sau mai rău îl indicau ca fiind competitorul. Așadar, undeva pe papilele noastre gustative se află o peliculă fină numită brand (sau cum am aflat că se poarta mai nou la ASE, marcă). Pe retină avem fix aceiași peliculă.

În final, mă întorc la …blogul meu. Vreau o temă diferită de a altora din motive lesne de înțeles. Nu spun că articolele conținute de blog nu contează. Contează enorm, dar nimeni nu vrea să auda: Uite temă de blog ca a lui X.

Dacă știți ceva teme minimaliste, dar nu corporate, nu ezitați să-mi spuneți.

Pentru că mi-am înnebunit prietenii timp de 3 ani de zile că o să-mi fac un blog unde o să povestesc fazele jenante prin care trec  ei, cu lux de amănunte (în prezent îi înnebunesc cu avantajele Twitter-ului şi multiplele opţiuni Facebook).

Pentru că în majoritatea timpului tot timpul cred ca am ceva de spus.

Pentru că scriind din ce în ce mai mult pot să găsesc un stil al meu.

Pentru că vreau să aud şi alte păreri la subiecte care mă interesează.

Pentru că…pentru că…

Să-i dăm drumul :).